De ce ai nevoie si de ochelari pentru calculator?

Ochelari pentru birou?

Un domn, purtător de ochelari cu lentile progresive, a intrat în magazin să îl ajutăm cu un reglaj. Era încântat de recomandarea făcută de doctorul său și de alegerea sa. Își purta, cu mândrie, ochelarii peste tot: pe stradă, la condus, la cumpărături alături de soție. Nu mai era nevoit să schimbe doi ochelari când trebuia să citească sau să se uite la ecranul telefonului său inteligent. Avea totuși o nemulțumire față de ochelarii săi ideali.

Lucrul la birou era dificil. Pentru a cuprinde tot ecranul monitorului trebuia să facă mișcări ample ale capului în lateral. Oarecum acceptase limitele câmpului vizual din zona intermediară, deși “cam mic pentru cele mai performante lentile progresive”.

Îl deranja, mai mult, faptul că trebuia să țină capul spre spate pentru a vedea clar monitorul. Acest lucru îi cauza dureri în zona gâtului iar umerii îi erau tensionați. După 8 ore de privit monitorul era groaznic. I s-a recomandat ridicarea scaunului și coborârea monitorului, dar “biroul de la muncă” nu permite atât încât să devină confortabil.

Din păcate, cu reglajul, așa cum credea domnul, nu se poate rezolva nimic.

Rezolvarea este folosirea unor ochelari pentru birou.

Da, încă o pereche de ochelari. Ochelari pentru birou pe care să-i folosim doar când lucrăm. Ochelari cu lentile degresive, sau progresive de interior.

La locul de muncă, ochii trebuie să focalizeze la diferite distanțe în timp scurt. Tastatură, monitor, foile scrise, colegii de birou. Acest lucru devine tot mai dificil cu înaintarea în vârstă. Folosirea ochelarilor progresivi au limitările expuse mai sus. Folosirea ochelarilor de citit simpli au inconvenientul că vedem cu ei doar până la 30-40 cm(distanță pentru care au fost prescriși). Insuficient pentru a vedea monitorul, extrem de deranjanți dacă înceracăm să privim obiecte aflate la distanțe mai mari.

Lentilele degresive sunt lentile multifocale ca și lentilele progresive.  Montate în rama de ochelari aduc în fața ochilor dioptriile necesare pentru a vedea clar la monitor. Progresia nu mai este făcută de la dioptria de distanță spre aproape ci de la dioptria pentru intermediar spre aproape.

Obținem astfel o postură ergonomică a corpului. Se elimină factorul de stres asupra umerilor și gâtului. Câmpurile de vizibilitate devin foarte largi de la zona de citit până la zona de intermediar.

Practic obținem ochelari adaptați la obiceiurile vizuale de la locul de muncă.

Ideal este să avem o pereche de ochelari speciali pentru lucru, pe care îi lăsăm la birou atunci când plecăm la plimbare cu ochelarii progresivi pe ochi.

Dacă vă doriți o vizibilitate confortabilă, fără oboseală și ochi relaxați.

Dacă vreți ca munca să devină din nou distractivă.

Lentilele degresive sunt alegerea perfectă.

Vă invităm să ne vizitați în magazinul nostru pentru a comanda ochelari pentru birou. Garantat munca va deveni mai distractivă.

https://profiopticiasi.ro/contact

Citiți despre aceste lentile și pe siteul partenerului nostru Rodenstock

https://www.rodenstock.com/uk/en/computer-spectacles.html

P.S. Domnul a promis că revine pentru o comandă. Vă ținem la curent.