Cum se vede lumea prin ochii unei persoane care suferă de miopie?

O vorbă românească ne spune că „ochii sunt oglinda sufletului”. De ce? Pentru că în ei poți citi cel mai bine sentimentele și trăirile fiecăruia dintre noi. Cu ochii te bucuri, zâmbești și plângi, uneori în acelși timp. În ochi ți se citește fericirea atunci când reușești să îndeplinești obiectivul acela la care tot muncești de ceva timp sau satisfacția atunci când ai terminat un task la serviciu înainte de deadline. Tot acolo vezi si mulțumirea, oboseala sau frustrarea.

Dincolo de a oglindi toate aceste trăiri pe care le resimțim fiecare în viața de zi cu zi, ochii sunt și oglinda care dictează modul în care noi vedem lumea înconjurătoare. Pentru a înțelege cât mai bine, închipuie-ți doar cum ar fi să nu poți vedea frunzele care cad toamna, sau prima zăpadă care se așterne ușor la început de iarnă, sau cromatica cerului la apus în miez de vară.

Pentru cei care se nasc sau dobândesc în timp o afecțiune a vederii precum miopia, toate acestea sunt imposibil de admirat și de perceput la adevărata lor valoare. Ești curios cum se vede lumea prin ochii unei persoane care suferă de miopie?

Ce este miopia?

Miopia este unul din viciile de refracție ale sistemului ocular din ce în ce mai des întâlnit și constă în dificultatea distingerii obiectelor aflate la distanță. Aceasta poate fi în multe cazuri ereditară sau dezvoltată în timp, iar cauzele medicale sunt diverse: fie globul ocular este prea lung in comparatie cu puterea corneei si cristalinului de a focaliza, fie corneea are o curbura prea mare fata de lungimea ochiului, iar lumina nu este focalizata corect, imaginea se formeaza in fata retinei si genereaza astfel o vedere incetosata.

Persoanele care sufera de miopie au dioptrii negative, iar corectarea afectiunii pote fi facuta cu ochelari de vedere sau lentile de contact, in functie de recomandarea oftalmologului / optometristului si de nevoile zilnice si preferinte.

Să nu subestimăm miopia!

Cu 60 de ani în urmă, doar 10-20% din populația din China era diagnosticată cu miopie. În prezent, până la 90% dintre adolescenți și tinerii adulți chinezi suferă de această problemă. În Seul, procentajul este și mai alarmant, 96,5% dintre bărbații de 19 ani fiind afectați de miopie. În Statele Unite și Europa, aproximativ jumătate dintre tinerii adulți prezintă miopie, ceea ce indică o creștere dublă în comparație cu datele de acum 50 de ani. La nivel global, se estimează că circa 2,5 miliarde de persoane, adică aproximativ o treime din populația globului, suferă de miopie.

Vestea bună este că printr-un plan de îngrijire oculară personalizat, miopia poate fi controlată, încetinită sau chiar oprită. Deși încă nu există un tratament definitiv, există diverse metode care au arătat eficiență în încetinirea sau stoparea progresiei bolii. Citește mai multe despre aceasta aici.

 Cum se vede lumea prin ochii unui miop?

Daca suferi de miopie atunci stii cu siguranta raspunsul la intrebarea din subtitlu. Dar daca esti fericitul posesor al unei vederi sanatoase, atunci probabil ca ti-ar prinde bine sa intelegi cum arata „normalitatea” prin ochii miopilor din jurul tau, pornind de la colegii de gradinita sau generala, pe care ii numeai „aragaz cu patru ochi”, si pana la colegii de serviciu ochelaristi.

Foarte sugestive in acest sens sunt picturile artistului contemporan Philip Barlow, care a lansat in urma cu cativa ani o colectie de tablouri dedicate definirii lumii asa cum este ea vazuta prin ochii persoanelor care se confrunta cu miopie. Mai jos, cateva dintre tablourile surprinse de artist:

Foto credit: Philip Barlow

Sursa fotografii: www.philipbarlow.com

Vederea are prioritate!