fbpx
Cum ar trebui sa decurga un examen optometric complet si corect?

Decizia de a merge la un examen optometric este un pas foarte important pentru fiecare dintre noi. Pasul in care am recunoscut ca este posibil sa avem nevoie de ajutor si ca este necesar sa ne protejam ochii. De obicei alegem sa facem asta atunci cand intampinam anumite probleme cu vederea (vedem in ceata la distanta, avem ochii rosii, ne simtim ochii obositi, simtim un anumit disconfort, etc.), pe principiul romanului „nu merg la medic pana nu ma doare”, desi recomandarea specialistilor este efectuarea unui astfel de examen cel putin o data pe an pentru siguranta si preventie.

Daca urmeaza sa mergi la un examen optometric in curand probabil te intrebi in ce va consta acesta mai exact sau ce trebuie sa faci pe parcursul acestui examen. Ai emotii? Ei bine, daca nu ai mai fost pana acum intr-un cabinet de optica medicala pentru un consult optometric este normal sa iti pui intrebari.

In primul rand, ar trebui sa stii cu ce se ocupa de fapt un optometrist, profesie ce difera de oftalmolog si optician. Optometria este stiinta care se ocupa cu cercetarea, analiza si masurarea defectelor vederii, precum si corectarea sau compensarea acestora. Practic optometristul iti poate spune daca ai probleme de vedere, iti poate prescrie anumite medicamente impotriva unor afectiuni oculare usoare, precum infectii, alergii sau glaucom si poate chiar desfasura interventii minore, precum eliminarea unui corp strain din ochi.

In cele ce urmeaza o sa iti povestim care sunt pasii care trebuie urmati in cadrul unui examen optometric complet si corect, pentru ca tu sa stii exact ce te asteapta si sa poti evalua obiectiv calitatea vizitei tale in cabinetul ales.

Pasul 1: Anamneza

Primul pas al unui consult optometric corect este anamneza, care consta intr-o discutie intre specialistul optometrist si pacient. Pe parcursul acestei discutii specialistul iti va pune o serie de intrebari, precum: care este motivul consultului (control de rutina sau control datorat anumitor simptome resimtite), daca ai observat anumite probleme oculare (vedere in ceata, ochi rosii, mancarimi, iritatii, ochi obositi, etc.), daca ai observat modificari ale vederii, cand au aparut, cum s-au manifestat si cum au evoluat aceste probleme, daca ai antecedente medicale sau daca ai ai cazuri in familie cu probleme de vedere.

Acest pas este foarte important, onestitatea si deschiderea ta fiind esentiale, intrucat raspunsurile pot influenta diagnosticul si concluzia finala a specialistului.

Dupa aceasta etapa se va realiza in primul rand examinarea aspectului exterior al ochiului si al ploapelor.

Pasul 2: Evaluarea vederii

Al doilea pas foarte important al examenului optometric este evaluarea vederii (a acuitatii vizuale). In cadrul acestei etape vei fi rugat sa te asezi pe un scaun la 5 metri distanta de un panou pe care vor fi proiectate litere de diferite dimensiuni. Tu va trebui sa acoperi pe rand cate un ochi si sa citesti literele cele mai mici pe care le poti vedea clar, fara niciun efort. In cazul in care porti deja ochelari vei efectua aceeasi procedura, dar ajutandu-te de ochelarii existenti.

Prin măsurarea acuității vizuale se realizeaza prescripția optică cu ajutorul proiectorului de teste și a testelor speciale la aproape folosind trusa de lentile de probă.

Pasul 3: Verificarea motilități oculare (Mișcării ochilor) –  pentru depistarea unui strabism, a unei pareze și apoi testarea capacității celor doi ochi de a funcționa în simultan.

 

Pasul 4: Examenul la biomicroscop

Examenul la biomicroscop are ca scop investigarea microscopica a tuturor componentelor ochiului (pol anterior, vitros, pol posterior), ajutand la depistarea eventualelor leziuni oculare de la nivelul ploapelor, a conjunctivei, corneei, sclerei, si cristalinului (precum cataracta). In cadrul acestei etape vei fi rugat sa iti sprijini barbia pe suportul biomicroscopului, in timp ce specialistul va analiza cu meticulozitate fiecare componenta oculara. Se folosește o substanță colorată (flouresceina) care nu modifica vederea.

Tot la pasul 3 se realizeaza si examenul de fund de ochi, cu ajutorul unui aparat numit ofltalmoscop, pentru vizualizarea retinei, vaselor de sange si nervului optic. Se efectuează după dilatarea pupilei prin utilizarea picaturilor. Dupa acest test nu este indicat sa conduceti si ar fi bine sa purtati ochelari de soare. Efectul dureaza cateva ore.

Pasul 5: Masurarea tensiunii oculare 

Tensiunea oculara este reprezentata de presiunea din interiorul globului ocular, fiind masurata cu ajutorul unui aparat special numit tonometru. Masurarea tensiuni oculare este o procedura recomandata a fi realizata in mod periodic de catre specialisti pentru depistarea din timp a glaucomului.

Pasul 6: Masurarea dioptriilor

In cadul acestei etape vei fi rugat sa iti asezi barbia pe un suport al autorefractometrului sau dioptronului, aparat ce va ajuta la determinarea cu exactitate a dioptriilor tale si sa privesti in interiorul acestuia, unde se va afla o imagine. Aparatul va trimite o raza de lumina pe fundul ochiului, masurand astfel refractia si imprimand aceste masuratori, be baza carora optometristul va determina dioptriile tale.

Pasul 7: Stabilirea corectiei optice

Acest pas este realizat cu ajutorul unui aparat special care iti va testa vederea cu noile dioptrii stabilite de specialist in urma masurarii. Practic vei fi rugat sa privesti panoul cu litere prin acest aparat si sa citesti literele cele mai mici pe care le poti vedea fara efort. Mai apoi, optometristul va putea testa echilibrul existent intre corectia stabilita (dioptriile) si viciul de refractie detinut.

Pasul 8: Masurarea distantei interpupilare

Distanta interpupilara este de fapt distanta dintre cei doi ochi, care este masurata cu ajutorul unui aparat numit pupilometru. La acest pas vei fi rugat sa iti sprijini fruntea pe aparat si sa privesti sursa de lumina aflata in interior. Cunoasterea distantei interpupilare este foarte importanta in etapa de montaj al ochelarilor, de aceea este o procedura esentiala in cadrul unui consult optometric complet si corect.

Pasul 9: Concluzii si recomandari

Dupa efectuarea tuturor testelor mai sus mentionate specialistul va trece toate rezultatele si valorile obtinute intr-o fisa a pacientului si iti va explica tot ceea ce este necesar in legatura cu dioptriile tale, defectele de vedere sau eventualele afectiuni oculare de care suferi si sanatatea ochilor tai. Dupa etapa de informare, obligatia optometristului este sa iti ofere cele mai bune solutii pentru comandarea ochelarilor de vedere potriviti pentru tine sau pentru inlocuirea celor existenti daca este cazul. De asemenea, veti stabili impreuna si data urmatorului consult, precum si periodicitatea cu care trebuie sa te prezinti la examinare pe viitor.

Un examen optometric complet si corect dureaza de obicei in jur de 20-30 de minute sau mai putin, dar iti poate oferi raspunsuri concrete la intrebarile, dilemele sau problemele de vedere cu care te confrunti.

Daca inca nu te-ai programat pentru un examen optometric, te asteptam in cabinetul nostru. Pentru programari, apasa aici.